I am rarely posting videos here. But each time when I am listening to THIS, I am feeling that the whole heaven is exploding...

Cumva am ajuns la concluzia ca orice carte trebuie scrisa pe genunchi sau in genunchi, departe de orice urma de civilizatie daca vrei sa transmita cu adevarat mesajul pe care il ai in tine sau daca vrei sa scapi de acele sentimente fata de care pastilele sau alcoolul sau o mica sinucidere nu te mai ajuta sa faci fata. Si totusi, cum sa descrii o dragoste nu dupa ce ai pierdut-o pe ea, cealalta jumatate a intregului, ci cand nu iti mai pasa de ea deloc? Cum sa transcrii ce simteai pentru ea la un moment care poate fi atat de apropiat in trecut si totusi care nu iti mai zice nimic dar despre care simti ca vrei, ca inca vrei sa zici absolut tot? Cand firele ei de par inca sunt peste tot in casa ta, cand agrafele ei inca stau pe marginea chiuvetei tale, dar tu nu mai insemni nimic pentru ea si ea, EA, cea care erai raiul tau si tot ce credeai tu ca ti-ai dorit vreodata intr-o femeie, e doar un chip  pe care  acum il vezi strain  si distant in fotografii   nu pentru ca asa te vede ea ci pentru ca sufletul tau nu mai simte nici macar nevoia de a-si aminti numele ei, cum sa crezi totusi ca nu a fost decat un vis frumos  dintr-o vara tarzie si ca toamna ce v-a unit nu e toamna vietii tale, ci o simpla toamna in care totul parea prea putin si povestile pareau a fi realitate ? Si daca unii au scris sute de pagini despre doar 60 de ore sau chiar si mai mult despre o singura zi, fi-voi eu in stare sa extrag esenta timpului ce ne fusese acordat fara sa ajung sa-i pierd identitatea, frumusetea si mai ales fara sa imi pierd iar mintile crezand in imposibilul ce imi parea posibil la un momentdat, chiar daca ar fi fost sa-I sacrific intreaga mea viata sau fiinta? S-au facut filme despre povestile de dragoste ale unei singure nopti dar ma intreb in fiecare zi daca voi fi capabil nu sa refac o actiune, ci macar sa transcriu, fara dialoguri inutile, fara nimic care sa ajute, doar simplu text neintrerupt o relatie care parea a fi destinata infinitului pana cand am descoperit ca acest infinit era format doar din secunde muritoare care odata scurse, au pus punct definitiv a ceea ce credeam ca nu se va sfarsi niciodata si pentru care eternitatea imi parea mult prea putin, imi parea doar o clipa, imi parea doar un prag pana vom ajunge in alt univers unde vom recreea povestea noastra de dragoste inca si minunat decat fusese aici, in lumea asta, in mintea mea, in sufletul meu.

Prea des uitam sa fim oameni, cu greseli si invataminte, cu bune si rele, prea des uitam sa ne uitam in oglinda si sa ne privim goi in noi insine, sa descoperim nu cine suntem, pentru ca nu stim, nu cum ne vad altii, pentru ca nici asta nu stim, ci sa descoperim ca..suntem. Ca suntem tineri, ca suntem adolescenti, batrani sau maturi, dar ca suntem, existam, fiintam, devenim.Prea des ne oprim in loc si refuzam sa renastem din cenusa propriei noastre fiinte, din cenusa celor ce am fost ca sa devenim semintele unei nou inceput, ale unei noi vieti chiar daca traim deja, prea des uitam ca noi suntem centrul propriului nostru univers si ca nimeni in afara de noi nu are grija ca noi sa fim…bine. Prea des suntem egoisti cu noi insine, punand altii, altele, orice pe primul loc in afara de ceea ce ar trebui sa fie esential : spiritul nostru. Fara a numi asta vanitate sau egoism, fara a fi egocentrici sau avari, prea des uitam ca fara noi, nu exista nimic, si nimic nu ar fi posibil fara actiunea noastra interioara. Ma simt ca o pasare pheonix.Mort in sinea mea am ales sa mor si mort am fost. Pentru cat timp? Nu stiu. Dar stiu ca fara sa imi dau seama o noua existenta a inceput sa creasca in mine cand trecutul mi-era atat de prezent in minte si imi coplesea viitorul facand din clipa prezenta o clipa irosita inca inainte de a se naste. Voi sti sa fructific o noua existenta astfel incat fara sa imi uit trecutul sa imi creionez un viitor de care nu eu sa fiu mandru, ci cei care imi vor urma? Nu stiu, dar poate am sa aflu. Timpul curge si povestea se scrie singura. La fel cum singura se va scrie si aceasta poveste a unui viitor ce nu va mai avea loc, nemaiavand existenta in lumea noastra. In lumea mea. Dar in lumea altora… cine stie?

.  Nu am de gand sa te invinovatesc de nimic, indiferent daca esti sau nu vinovata, indiferent care e adevarul de fapt si cat de mult ai gresit. Pentru ca stiu ca desi sunt un munte de durere, pentru ca desi stiu ca sunt capabil sa fac enorm de mult rau cand sunt scos din sarite, si oh cat de scos din sarite am fost… stiu ca in mine cel mai important este ca e un ocean de bunatate si un intreg univers de dragoste care abia asteapta sa rupa din nou zagazurile si sa rabufneasca pentru alta fata sau femeie. Sigur insa ca nu va mai fi la fel de total si coplesitor cum a fost pentru tine, probabil ca am sa dau cu picatura cat sa arat ca imi pasa dar nu voi mai arata cat de enorm mi-a pasat cum mi-a pasat fata de tine.Nu glumesc cand zic ca ai fost cea mai mare dragoste pentru mine pana acum si probabil singura si ultima. Dragoste inteleasa la modul absolut, total, real, adanc si mai ales in modul ei cel mai profund si gingas. O dragoste din care s-ar fi nascut romane sau cantece, daca as fi avut inclinatie. Da, am sa scriu povestea noastra si parti din paginile astea vor fi acolo. Cei care te-au cunoscut te vor recunoaste, cei care nu stiu cine esti te vor invidia. Stiu multe femei care au ramas mute in fata durerii mele absolute. Cum absolut a fost totul in relatia asta pentru mine despre care stiu ca o voi pastra in adancul inimii mele, acolo unde pastrez cele mai frumoase imagini si momente cu fetita mea. Amandoua pierdute, amandoua iubirile vietii mele. Fiecare absoluta in felul ei si fiecare interzisa pe vecie.  Voi scrie toate astea si voi incerca sa dau ce e mai bun in mine chiar daca va fi sa sfarsesc ca Yukio Mishima . Nu ma tem de un asemenea final… pentru ca stiu ca la un momentdat nu doar ca mi-am imaginat intreaga viata alaturi de tine ci era singurul lucru pe care mi-l mai doream si e destul de greu cand iti pierzi idealurile cele mai dragi.Stiu ca voi proceda cu tine cum am procedat cu fetita mea, am sa rup orice contact si nu am sa urmaresc ce se intampla cu voi decat poate de la celalalt colt al galaxiei, pentru a nu va tulbura si mai ales pentru a nu imi provoca si mai multa durere pentru ca voi sunteti iubirile mele interzise si pentru ca stiu ca fiecare in sensul ei nu poate intelege acum ce a insemnat fiecare pentru mine si ce as fi vrut sa fac…daca as fi fost lasat sa fac si cate sacrificii eram in stare sa suport. Pana la urma a trebuit sa aleg unul din sacrificiile finale ca sa aveti o viata linistita stiind ca intr-o zi o sa priviti in urma regretand si mai ales dorindu-ma sa ma fi cunoscut cand timpul inca nu era trecut atat de iremediabil.In fine, nu ma simt batran desi unori simt ca intreg universul e tanar comparativ cu mine. Stiu ca te-am adorat enorm, mai ales omul din tine care imi parea atat de fascinant si de la care stiam ca am enorm de multe de invatat si am invatat atat de mult intr-un timp incredibil de scurt si ca desi femeia din tine e fantastica, omul si sufletul pe care le vazusem eu ma amutisera si ma lasasera fara cuvinte prin superioritatea lor in fata mea. Ma inspirai atat de mult si imi dadeai o putere dincolo de orice inteles si imi parea ca intreaga lume inflorea prin tine si ma simteam nu doar implinit, ma simteam din nou om dar un om capabil sa mute muntii prin tine si pentru tine. Iar asta nu am sa uit niciodata cum nu am sa uit respectul pe care mi-l trezeai si faptul ca uneori ma simteam mic in fata ta si a ceea ce trezeai in mine cand ma uitam la ceea ce iti trezea interesul, cel putin atunci cand te cunoscusem asa cum te cunoscusem eu, ca un suflet ratacit intr-un timp prea modern si abrutizant pentru preocuparile sale cele mai intime. Imi placea enorm sa te sarut dar mai ales sa te tin in brate, sa te ating stiind ca esti acolo, ca existi , ca tu esti, ca imi erai ca o minune, ca un vis devenit realitate peste orice inchipuire si ma simteam implinit stiind ca esti langa mine, si ca eu sunt langa tine. Nu mi-am dorit niciodata sa te schimb sau sa te schimbi, erai perfecta pentru mine asa cum erai si erai tot timpul in mintea mea, asa cum mai esti uneori si acuma si nu ma mai saturam sa ma gandesc la tine si sa vorbesc despre tine cand puteam, tu..cea care erai primavara mea atat de minunata…. .Imi placea fundul tau la nebunie si imi placea sa te musc asa cum ma muscai tu la inceput cand ma sarutai si cum probabil il musti pe el acum si imi placea enorm gura ta dar mai ales zambetul tau atunci cand il puteam surprinde in niste poze pe care nu o sa le mai vada nimeni niciodata in afara de ochii mei si nici aia nu stiu daca se va mai intampla vreodata sau prea curand. Crede-ma, cel mai ades imi doresc sa nu mai fiu si stiu ca ar fi mult simplu daca pur si simplu nu as mai exista asa cum nu mai exist in viata ta si nu mai exist pentru tine dar inca imi staruire in urechi sunetul vocii tale , sunetul acelui SCUMPULE pe care stiu ca nu am sa il mai aud niciodata indreptat catre mine si regret amarnic ca nu te-am inregistrat niciodata ca din cand in cand sa imi aduc aminte de vocea ta si ma simt condamnat la neputinta stiind ca in curand o sa mi se stearga cu totul din minte sunetul ei si timbrul tau atat de inconfundabil…si nu pot sa nu zic ca imi placea faptul ca nu aveai nici o taina sa injuri onest si constant cand situatia o cerea si ca nu te prefaceai a fi o falsa usa de biserica, decat daca ar fi fost una pirat…Si despre ochii tai si verdele lor nu pot zice nimic fara sa risc sa il manii pe bunul Dumnezeu ca-I contesc creatiile sale perfecte dar pentru mine ei erau mai presus de perfectiune, de dor, de dorinta si abia asteptam sa-I vad, din nou si din nou si din nou si stiu ca nu m-as fi saturat niciodata sa ma pierd in ei nu ca intr-un imens ocean, ci ca in infinitul absolut…Adoram cum ma sunai la orele cele mai imposibile pentru mine si ca nu aveai nici un stres sa ma tii ore in sir de vorba si stiu ca as fi dat naibii pe oricine ar fi indraznit sa ma deranjeze cand vorbeam cu tine pentru ca acum stiu cat de pretioase mi-au fost toate acele momente si cat de imens va fi acest tezaur pentru mine pentru ca aici stau bogatiile cu adevarat, nu in bani si alte tampenii ci mai ales in amintirile minunate pe care le poti pastra despre cineva…. Nu pot sa nu imi aduc aminte de modul cum te trezeai dimineata si cat de proaspata si minunata erai in clipa in care deschideai ochii si cat de senzuala si provocatoare erai fara umbra machiajului pe chipul tau ce imi parea sculptat uneori de mana acea plina de dorinta a lui Pygmalion . Iar daca pentru mine nu aveam nevoie de nimic de la viata si stii foarte bine cat de putine imi trebuiau sau imi luam pentru mine, e inutil sa zic cum fiecare minut in lipsa ta era un nou veac de singuratate si cum asteptam cu sufletul la gura fiecare mesaj sau telefon sau orice care mi te-ar fi facut mai apropiata chiar si in plan imaginar.. iti dai seama acum,poate, ca urmeaza sa traiesc eternitate dupa eternitate in care voi fi lipsit de o Galatee aparuta in viata mea de nici unde atunci cand nimic nu mai era de facut si ca printr-un zambet si o privire sugubeata ai facut ca brusc sa uit de orice si sa vad in fata mea azurul marilor si al vazduhurilor pentru prima oara dupa ani de zile de intuneric, de iad si de uitare a ceea ce insemna viata cu adevarat si imi aduc aminte de acel moment dintr-o noapte minunata cand am indraznit sa te cuprind dupa umeri si mi-aduc aminte cu durere si tristete dar atata bucurie si seninatate in acelasi timp ca in acel moment, nu stiu cum te simteai tu, dar stiu ca eu pentru prima oara dupa enorm de multa vreme ma simteam in siguranta si daca ti se pare ciudat acest sentiment inseamna ca adevarul e constituit din cele mai ciudate lucruri…

 Stiu ca nu am incercat niciodata sa te aburesc sau sa iti vantur prin fata ochilor ceea ce nu se putea intampla pentru ca stiam ca nu are sens si stiu ca am incercat sa fiu cat mai onest posibil, chiar daca acum cred ca a fost o greseala si ca unele lucruri trebuie ramase nespuse dar stiu ca te-am iubit mai presus de orice cuvant si ca desi nu ma mai saturam sa iti zic asta… nu am sa o mai zic prea curand sau prea des. Imi pare rau,  dar e o drama si o rana acest cuvant pentru mine.Nu stiu cat sau daca ai suferit in momentul in care ai decis sa te desparti de mine sau ce ti-am inspirat eu, nu stiu cu ce ti-am gresit sau daca ti-am gresit in timpul relatiei dar stiu ca imi pare rau si ca regret. Stiu ca te iert si te iert pentru orice ai fi putut gresi si ca am sa iti pastrez o amintire imaculata in mintea mea pentru ca pentru o perioada de timp mi-ai aratat cum trebuie sa fie viata si mai ales cum arata raiul pe care nu am sa il mai ating niciodata si daca ti-am gresit cu ceva, stiind ca ti-am gresit imi pare rau si regret, chiar la modul infinit sau indefinibil. Nu stiu si nu am sa stiu niciodata ce imi rezerva viitorul dar stiu si nu mint si nu glumesc cand zic ca pentru mine ai fost, esti si vei ramane unica.

                Sper din toata inima nu in reincarnare, pentru ca dureaza prea mult. Sper ca exista universuri paralele si ca intr-un asemenea univers povestea noastra de dragoste continua din ce in ce mai puternica si ca randurile de mai sus nu sunt cele dintr-o scrisoare de adio ci cele din fiecare moment al existentei noastre perfecte dintr-o lume din care eu nu mai fac parte si nu am sa mai fac parte niciodata decat ca personaj abstract al unei povesti fara happy end  si sper ca in acel univers nu doar ca nu am sa te pierd niciodata dar ca tot ce am scris mai sus nu reprezinta decat cele mai banale lucruri pe care as fi putut sa ti le zic vreodata. Intalneste-ma acolo, nu am sa mai esuez iar…

                Mi-as fi dorit ca in acea noapte minunata de inceput de august ca toate acele stele cazatoare sa nu fi reprezentat anii noastri impreuna, ci macar lunile pe care ar fi trebuit sa le petrecem impreuna si ar fi fost atatia ani minunati la mijloc… din pacate au fost doar zilele puse la dispozitia mea ca sa incerc imposibilul si sa arat ca merit.Ca te merit. Din pacate.. nu am meritat nimic, decat o clipa de absolut si o eternitate de intuneric.

Si acum, ajunge. Sunt prea obosit si prea terminat fizic. Glontul a suierat incredibil de aproape si inca nu sunt ferm convins ca a facut bine ca m-a ratat. Poate inca nu a ratat. Poate inca ma cauta. Dar in curand voi termina de scris o poveste ce se va termina trist, fara happy end pentru ca nu exista unul si nu va exista niciodata dar care nu se va termina atat de trist incat sa iti smulga hohote de plans si sa blestemi soarta increbila a eroului care la final se prabuseste ca sa priveasca pentru ultima oara un cer albastru in timp ce totul se intuneca in jurul lui…  Dar, cine stie…

Fericirea nu mai exista. Glontul suiera tot mai ametitor…

Povestea inca se scrie.

Daca ai fi Dumnezeu, m-ai elibera din viata asta? Stiu ca nu am sa iti lipsesc indiferent ce se va alege de mine.