Linia de granita.Stigmatul

" Stătusem în Zona peste cinci ore. Cinci ore ! M-am înfiorat. Da, domnii mei, în Zonă nu există timp. Cinci ore... Şi totuşi, dacă ne gîndim, ce-nseamnă cinci ore pentru un stalker ?"

  Ce inseamna o luna pentru un om?Sau doua - trei saptamani pentru un om? O viata? Un stigmat ? O zi care nu prevestea nimic important in afara de aceeasi rutina casa - munca - casa - depresie - somn si o mahnire de moment cand vezi ca altii , straini sau cunoscuti dupa fata din vesnicile intalniri in statii de autobuz au  dreptul la ceea ce tie nici nu ti se ia in seama , desi stii ca poate ai si tu un drept mai important decat oricine altcineva. Si totusi ziua asta de primavara s-a hotarat sa imi dea o veste socanta pentru orice om cat de cat intreg la minte , socanta si pentru mine prin insemnatatea ei intrinseca, nu prin noutate caci ma asteptam la rezolutia finala,socanta si prin faptul ca doua - trei saptamani pot fi determinante pentru viata unui om prin stigmatul lasat pe veci. Acceptarea unei probleme apare in clipa nu cand recunosti ca exista o problema ci cand incepi in mod efectiv sa lucrezi la rezolvarea ei si mai ales cand accepti posibilele consecinte negative ce pot fi definitorii pentru viata ta, indiferent de ameliorarile mai mici sau mai mari pe care speri sa ti le aduca decizia de a sacrifica totul pentru un stigmat, un renume ce te va urmari poate zi de zi. Sunt pus in fata unei alegeri cruciale ( nu , nu ma las de fumat inca, pentru divort e prea devreme) , decizie care ma va urmari mai mult decat un iz de tigara sau o eticheta de divortat cu acte in regula. Presiunea pusa de cei de langa tine , constienta faptului ca nu ai cum sa faci acum ceea ce ti s-a recomandat staruitor sa faci , indecizia , asteptarea altor decizii cruciale care insa nu mai sunt in puterea ta sunt toate melanjul perfect de a ajunge din stigmatizat un viu exemplu a ceea ce altii ti-ar putea spune de pe acum. Si atunci , ce sa alegi?

o zi care nu prevestea nimic , din acest punct de vedere.si totusi.... primavara!



Dimineata , ora 08:00 , in graba... dar ma uit de cateva zile la el...

Linia de granita.
Picnic la Marginea Drumului... A & B Strugatki

" Stătusem în Zona peste cinci ore. Cinci ore ! M-am înfiorat. Da, domnii mei, în Zonă nu există timp. Cinci ore... Şi totuşi, dacă ne gîndim, ce-nseamnă cinci ore pentru un stalker ?"

Luna plina

 PRIMAVARA

 

   Prima zi dupa aproape 2 saptamani in care s-a indurat si soarele sa iasa.Pacat ca trezindu-ma la 3 si ceva , am pierdut toata ziua.O stare de acuta ameteala, zero energie , furnicaturi si intepaturi , dupa evenimente recente prin care nu mi-as fi dorit sa trec , din nou. Un gol imens , o senzatie de completa intelegere a unei situatii fara de iesire, tristetea profunda cand vezi cat de strain esti in ochii celuilalt, ca indiferent ce ti se intampla tie nu mai reprezinti nimic decat un jalnic spectacol , patetic si penibil , ca nu mai exista intelegere, apropiere.. ca suntem doar singuri si straini.Ma simt dezumanizat , dezenergizat. Si uneori simt ca imi pierd credinta, ca nu mai pot face fata evenimentelor , ca voi fi coplesit de cerintele implacabile ale celor din jurul meu carora nu le pasa de nimic , doar de interesele imediate si concrete ale unui serviciu dur , ale unei munci unde nu se admit intarzieri si erori.

  Doua saptamani de nebunie totala , raportari, cereri , oferte, bugetari , aprobari , cercetari , si orice altceva din acest registru, pentru a castiga 3 saptamani nu se stie pentru cine sau ce, in nici un caz pentru mine sau pentru noi. O epuizare totala care m-a tinut departe de orice laptop si ideea de a munci in acest weekend, desi aveam planuri marete si o gramada de proiecte care trebuie puse in miscare de urgenta . O stare de metastaza intelectuala , care m-a facut sa refuz ideea de a mai citi sau sa vad un film , daca la televizor am renuntat total. Angoasa asteptarii , nelinistea unor decizii imediate cu rezultate incontrolabile , acceptarea unui esec profund , negarea realitatii - un mix complet si perfect pentru a ma arunca intr-o stare incontrolabila si nedorita, undeva dincolo de orice limita umana a suportabilitatii din care insa am gasit puterea sa ies si sa accept ideea ca trebuie timp , liniste , rabdare si credinta pentru a-l lasa pe celalalt sa ia in considerare incercarea imposibilului , a imposibilitatii in care nu mai crede.

   Ce va fi, va fi.

  O saptamana nebuna , care credeam ca se termina in seara asta dar vad ca nu da semne ca s-ar incheia prea curand. Radeam cu un coleg din Norvegia si - i spuneam ca imi plac provocarile si pare-se ca unii au luat-o de buna, din cate vad, pentru ca lista de provocari vad ca e pe punctul de a se extinde cu unele noi si care au niste dead-line-uri infiorator de scurte,nemaivorbind de o lipsa cronica de informatii uneori cand te joci cu raportari de pe o zi pe alta.O senzatie de oboseala cronica , se infiltreaza incet in mine, dupa multa multa munca nebuna , oameni noi , cunostinte noi , task-uri noi, totul e nou si se desfasoara intr-un ritm ametitor caruia nu stiu cat am sa-i mai pot face fata.Vesti bune, vesti foarte bune , vesti rele si aceeasi problema ce tinde sa para ca nu mai are nici un fel de rezolvare concreta sau macar.. sperata.Nimic din ceea ce imi doream.Doar placerea de a descoperi un local cu aer retro , foarte bine aranjat si studiat , in centrul Brasovului , unde va fi o placere sa ma duc sa beau ceva la final de saptamana , sa ma bucur de ambianta si de muzica exceptionala ...

   Oboseala profunda, un sentiment de tristete care nu imi da pace si care ma face sa ascult aceeasi si aceeasi bucata de Saturnus la infinit... uneori mi-as dori sa fie mai simplu.. sa se termine , sa ma retrag in linistea mea la care am visat atatia ani si in care imi gasesc acum reazam in vremurile astea atat de tulburi si complicate.Dar ce simplu ar fi ,nu? Parca ziceam ca imi plac provocarile...