PRIMAVARA

 

   Prima zi dupa aproape 2 saptamani in care s-a indurat si soarele sa iasa.Pacat ca trezindu-ma la 3 si ceva , am pierdut toata ziua.O stare de acuta ameteala, zero energie , furnicaturi si intepaturi , dupa evenimente recente prin care nu mi-as fi dorit sa trec , din nou. Un gol imens , o senzatie de completa intelegere a unei situatii fara de iesire, tristetea profunda cand vezi cat de strain esti in ochii celuilalt, ca indiferent ce ti se intampla tie nu mai reprezinti nimic decat un jalnic spectacol , patetic si penibil , ca nu mai exista intelegere, apropiere.. ca suntem doar singuri si straini.Ma simt dezumanizat , dezenergizat. Si uneori simt ca imi pierd credinta, ca nu mai pot face fata evenimentelor , ca voi fi coplesit de cerintele implacabile ale celor din jurul meu carora nu le pasa de nimic , doar de interesele imediate si concrete ale unui serviciu dur , ale unei munci unde nu se admit intarzieri si erori.

  Doua saptamani de nebunie totala , raportari, cereri , oferte, bugetari , aprobari , cercetari , si orice altceva din acest registru, pentru a castiga 3 saptamani nu se stie pentru cine sau ce, in nici un caz pentru mine sau pentru noi. O epuizare totala care m-a tinut departe de orice laptop si ideea de a munci in acest weekend, desi aveam planuri marete si o gramada de proiecte care trebuie puse in miscare de urgenta . O stare de metastaza intelectuala , care m-a facut sa refuz ideea de a mai citi sau sa vad un film , daca la televizor am renuntat total. Angoasa asteptarii , nelinistea unor decizii imediate cu rezultate incontrolabile , acceptarea unui esec profund , negarea realitatii - un mix complet si perfect pentru a ma arunca intr-o stare incontrolabila si nedorita, undeva dincolo de orice limita umana a suportabilitatii din care insa am gasit puterea sa ies si sa accept ideea ca trebuie timp , liniste , rabdare si credinta pentru a-l lasa pe celalalt sa ia in considerare incercarea imposibilului , a imposibilitatii in care nu mai crede.

   Ce va fi, va fi.