It's funny, but I had no sense of living without aim ..The day before you came 

   Piesa mea de suflet de la ABBA, una din cele mai bune piese ale lor si una din piesele care intotdeauna m-au rascolit, cu versurile lor atat de simple, despre locuri si lucruri atat de comune, fara un sens efectiv, dar cantate atat, atat de rascolitor de Agnetha, o Agnetha atat de stralucitoare in videoclip, desi era ultimul lor video si cantecul lor de lebada.. Am descoperit tarziu aceasta piesa, intamplator si m-am atasat de ea, de simplitatea ei, de tristetea vocii , desi nu anunta decat un nou inceput, unul mai bun. O piesa pe care o ascult rareori, dar cu aceeasi emotie si cu acelasi tremur in suflet. Inainte ma linistea, ma facea sa fiu atat de calm..

   Veneam azi cu trenul spre casa, in calatoria mea zilnica de 45 de minute , uitandu-ma pierdut pe geam , cu gandurile undeva si ma simteam atat de calm si undeva departe , acolo , peste crestele muntilor.. gandindu-ma la obositoarea zi de azi, dar o zi atat de frumoasa si plina de evenimente, de munca si discutii, decizii, e-mailuri.. munca. Ma simteam detasat, undeva, ca o terta parte, nemuritor si rece, detasat. si gata de a pleca mai departe, de a ma desprinde de aici, catre o lume noua.Intrand pe usa de iesire. Ma uitam la masinile care treceau undeva pe langa mine, cu aceeasi detasare cu care cureti o furnica ce ti se urca pe picior cand stai undeva pe iarba. Era sa si pierd coborarea, cufundat undeva in mine insumi... Ma simteam plecat, pe punctul de plecare, undeva langa intrarea intr-o ipotetica Nirvana. Un sentiment ciudat, profund, socant , care ma suprinde si pare-se ca surprinde si pe altii, de liniste si calm.. cam cum ti se pare cand vezi banchiza polara.. alb, alb doar un alb rascolitor si o liniste nefireasca. Ma simt surprins cumva de aceasta liniste interioara, de acest calm pe care nu il credeam a-l avea, de acceptarea tacita si constientizarea abrupta a unor timpi pierduti, a unor trenuri pierdute...

   Ma suprind mai calm, mult prea calm fata de ce credeam ca o sa fie, prea intelegator sau , in cele din urma, doar intelegator.Constient ca acolo undeva e o intreaga lume care nu are nevoie sa se impiedice de mine, constient ca undeva in mine exista un altcineva, de care ma desprind incet si tacut, o exorcizare muta si definitiva. Definitivanta. Definitorie. E o mirare in mine uneori, de zici ca nu am mai vazut acelasi traseu de sute de ori.Si o lumina ciudata la apus, lumina pe care aparatul nu o poate surprinde cum o vedeam cu ochii mintii... Nu pot fotografia vantul, nu pot reda linistea. E dincolo de mine, e dincolo de cuvinte. Nu mai pot scrie, desi am vrut, si nu ma mai pot elibera de aceste imagini sau sa le simt voluptatea in randuri aruncate furibund pe hartie cum faceam acum 10 ani.. Mi-am pierdut acest exercitiu, aceasta insusire.. mai bine imi pierdeam o mana.. numai sa mai pot scrie INCREATUL inca o data.. dar poate voi reusi din nou.Mi-e dor de asta. Mi-e dor. 

   Seara. Suprins un pic. Meditativ. Si cu gandul in alta emisfera. Gata de plecare. E ziua de dinaintea venirii Tale.