Pe drumul Damascului..

 

Citeam intr-o carte achizionata recent , ca daca raportam intreaga istorie a acestei magnifice planete PAMANT  la scara unui an , oamenii nu au aparut decat cu cateva minute, vreo  5, inainte de Anul Nou. Si cate prostii au comis deja si nu par a da semne ca ar intentiona sa se opreasca. Dar… dar , si cand s-a intamplat ceva frumos , au dat dovada de aceeasi arta desavarsita si pasiune ca cea pusa cu atata  abnegatie in savarsirea raului .In desavarsirea lui.  

Bach, nu ma mai satur sa ascult Toccata si fuga in D minor , BWV 565 . Nu cred sa existe ceva mai inaltator decat aceasta bucata, ascultata cu ochii inchisi printre valatuci de fum.. inceputul e celebru , il stie orice amator de filme horror de prost gust. Dar pot sa jur ca undeva aud clopotele divinitatii cantand , in armonia lor ascunsa , atat de patrunzatoare si sfaramatoare este acesta demna reprezentatie a barocului dus la extrem. Ma uit la videoclip, ce inseamna sa canti la orga , ce inseamna sa poti pune in sirul lor firesc aceste armonii , atat de simple in esenta lor si atata de complexe simultan.  E un sentiment inaltator , coplesitor  sa asculti obsesiva repetare a acestor .. game? Arpegii? Nu am nici cea mai vaga idee ce sunt in sine , dar ceea ce lasa in urma este o senzatie de absoluta impacare cu divinitatea, cu sufletul , cu zbuciumul atat de comun omului.  Nu de multe ori am reusit sa ascult o orga cantand , dar cred ca e cazul sa incerc sa merg undeva si sa ascult aceasta muzica pe viu , sa traiesc in mod direct senzatia , sa stiu ca sunt in preajma unei epifanii. 

                Ma simt uneori atat de ciudat constientizand ceea ce se intampla , atat de straniu , privind cumva detasat si senin la ceea ce se intampla ... ba inca acuzat cumva , voalat ca nu as fi tocmai intreg, nu intocmai ok. Se prea poate , in cateva zile cred ca voi sti mai mult. Sa fie doar niste endorfine vinovate de sentimentul meu de acuta impacare cu lumea, cu oamenii , cu mine insumi ? Caci nu ma consider un Quasimodo , sau Torquemada ( which by the way , is the no 1 )  si nici macar un Vlad the Impaler ( ce frumos suna in engleza, mai greu cand ai imaginea in fata ochilor ) , nu ma regasesc aici  pe lista lor. Sau aici . Si nici aici nu ma regasesc. Sunt doar o fiinta omeneasca si nimic din ce e omeneste nu mi-e strain. Greseala , staruinta in ea , pacatul ( te pocaiesti fiule? Da , parinte!DA) , poate incalcarea tuturor celor 10 porunci cu fapta si sau gandul.. dupa cum nu mi-s straine nici vina , remuscarea , dorinta de indreptare si schimbare, dorinta de fi mai bun , de a ma ridica intr-o zi zicand :”SUNT UN OM NOU!” , sunt altul , sunt cel ce nu am fost desi , da , desi as fi putut fi. Nimic din toate astea nu-mi sunt straine si nimic din toate astea nu au fost departe de mine , dar , uneori.. e timpul de schimbare. Ce comun suna totul , ce comune sunt cuvintele uneori , mai ales cand impresia de repetitie sau falsa folosire este omniprezenta , cand totul pare a fi atat de.. „ ieri” , de „ din nou” , „ de iarasi tu , ala , din nou???” cu o pseudo-mirare atat de fals si prost mascata de la inaltimea lor de judecatori implacabili , carora nimic din ce le este omenesc nu le e ...comun.Da, EU!Din nou acelasi ciobanas care dupa atata timp de strigat Lupul , nu il mai crede nimeni cand lupul vine, mai ales daca lupul pare a-si fi schimbat si parul nu numai si naravul. Da, eu in aceleasi cuvinte de ieri , de alaltaieri , cu un nou inteles , cu un nou tel , scop , ideal , mult mai uman ... mult mai ... mai presus de ce a fost. Dar cine sa il mai creada pe bietul ciobanas? 

                Sunt  UN OM NOU. Da,stiu , parca undeva s-a mai auzit asta , parca nu suna tocmai a nou , parca suna mai mult a plagiat. Dar stiu ca sunt un om nou , impacat. Sunt ca Saul pe drumul Damascului.. sau Pavel?

                Dar voi?